VIDEO Oraşe din Ardeal, care atrag mulţi vizitatori, lipsesc din clipul de promovare al Ministerului Turismului. În schimb, sunt incluse localităţi sărace în atracţii turistice/ Explicaţia realizatorilor

1 comentariu

Cluj-Napoca, oraş cu evenimente internaţionale şi festivaluri, a devenit un adevărat pol al culturii şi sportului, în ultimii ani, cunoscut pe plan mondial. Lipseşte, însă, din clipul de pomovare a turismului. Potrivit Ministerului Turismului, durata limitată a clipului a impus selecţia oraşelor care sunt descrise ca fiind „cu importante simboluri pentru români”.

City break în oraşe fără aeroport sau cu doar două obiective turistice

Clipul promovează, prin intermediul calătoriei unui cuplu, oraşele Alba Iulia, Sibiu, Târgu Jiu, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Bucureşti. Potrivit unei declaraţii a ministrului Turismului, Bogdan Trif, citat în descrierea materialului, „clipul va contribui la creşterea notorietăţii României ca destinaţie turistică competitivă în privinţa turismului cultural”.

Ministrul spune că acest clip „va fi prezentat în cadrul evenimentelor internaţionale, precum şi prin intermediul unor campanii publicitare şi de marketing care vor duce la conturarea României ca destinaţie pentru pasionaţii de turism cultural şi pentru turiştii care preferă experienţele de tip city-break”.

Numai că oraşele Alba Iulia şi Târgu Jiu nu au aeroport, iar în condiţiile în care infrastructura rutieră din România suferă, turiştii străini ajung cu dificultate în oraşele prezentate în clip. În Târgu Jiu, singurele obiective menţionate în clip sunt Coloana Infinitului şi Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii din Parcul Central Constantin Brâncuşi.

Lipsa municipiului Cluj-Napoca din clipul de promovare al ministerului a fost comentată pentru de şeful Centrului de Informare turistică ce ţine de Primăria Cluj-Napca, Manuela Cîmpean.

„Nu cred că cineva are un răspuns logic, nu găsesc decât argumente pro, nu am niciun argument contra, nu am nicio explicaţie să nu fie Clujul printre oraşele din clip. Nu contest calitatea celorlalte oraşe, nu cred că suntem în concurenţă, este loc pentru fiecare. Dar este absolut inexplicabil faptul că un oraş ca şi Clujul, care e atât de iubit şi apreciat pe plan naţional şi internaţional nu se regăseşte pe această listă”, spune Manuela Cîmpean, şeful Centrului de Informare turistică.

Aceasta motivează necesitatea prezenţei Clujului într-un astfel de material de promvare prin prisma faptului că relevanţa istorică a oraşului „e de necontestat”, fiind atâtea personalităţi „care îşi leagă numele de Cluj”.

„Poate că sunt subiectivă, dar este cel mai important oraş al ţării, după Capitală. E un oraş frumos, cu un patrimoniu impresionant, totodată tânăr, vibrant, plin de viaţă şi de evenimente. A fost Capitală Europeană a Tineretului, a fost Oraş European al Sportului, este un oraş european şi anul acesta mai mult ca oricând. Se bucură de apreciere şi recunoaştere atât pe plan naţional cât şi internaţional. Deci clar este un oraş care merită să se regăsească pe harta turistică a României”, a completat Manuela Cîmpean.

Potrivit acesteia, va exista o discuţie cu cei din minister, însă strategia oraşului în materie de promovare nu se va schimba.

„O să avem o discuţie cu reprezentanţii departamentului de promovare al ministerului, dar noi rămânem cu strategia noastră. Nu cred că faptul că lipsim din acel clip ne va afecta în vreun fel – Clujul este deja un oraş recunoscut atât pe plan naţional şi internaţional. Nu ne va afecta imaginea sau statutul”, a conchis Manuela Cîmpean.

Clujul e tot mai prezent pe harta internaţională a turismului

Cu evenimente precum festivalul de film TIFF sau Untold şi Electric Castle ce atrag zeci de mii de participanţi la fiecare ediţie, dar şi obiective inedite precum Salina Turda, Clujul a devenit tot mai prezent pe harta mondială, fiind o atracţie pentru turişti din toate colţurile lumii.

De altfel, oraşul a găzduit, în ultimii ani, mai multe evenimente culturale şi sportive internaţionale, având titlul de Capitală Europeană a Tineretului în 2015 şi Oraş European al Sportului în 2018.
Statisticile Centrului de informare turistică din Cluj-Napoca (care se referă la persoanele care s-au adresat centrului – n.red.) arată că în primele zece luni ale anului 2018 peste 460.000 de turişti din România şi străinătate au vizitat oraşul de pe Someş. Durata medie de şedere a acestora tinde spre două zile.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în primele şapte luni din 2018, Clujul a fost pe locul patru pe ţară, după Bucureşti, Braşov şi Constanţa, cu 359.000 de turişti sosiţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică. Acelaşi loc îl ocupă şi în privinţa numărului de înnoptări ale turiştilor, cu 668.7000 de înnoptări în primele şapte luni.

Creşterea turismului în Cluj a fost susţinută şi de dezvoltarea aeroportului din oraş, de unde în prezent se operează zboruri către 38 de destinaţii din 19 ţări din Europa şi Orientul Mijlociu.

Clipul de promovare al ministerului, criticat pe Facebook

Lansarea clipului de către Ministerul Turismului în mediul online a fost primit cu critici din partea utilizatorilor reţelei de socializare Facebook, pe de o parte pentru calitatea materialului, pe de altă parte tocmai pentru faptul că oraşe precum Cluj-Napoca, Oradea sau Braşov, dar şi zone precum Bucovina sau Maramureşului nu au fost prezente.

„Acesta nu este un mod de a promova România, se vede ca acest videoclip a fost realizat de oameni incompetenţi. În primul rand majoritatea atracţiilor turistice prezentate în videoclip se situateza în oraşe sau zone care nici măcar nu au aeroport, ceea ce înseamnă că pentru turişti. acest demers va fi foarte greu ca sa ajungă la destinaţiile dorite şi ca să fiu sincera, calitatea videoclipului lasă mult de dorit. Dar totuşi o întrebare: Unde se afla oraşele: Cluj Napoca, Braşov, Sighişoara, Oradea, Iaşi. etc în acest videoclip? Aceste oraşe sunt cele mai potrivite pentru un City break şi apoi atracţiile mai puţin cunoscute să fie promovate la urmă”, a scris Holhoş Niculina Andreea.

„Cuiva ar trebui să îi fie ruşine pentru filmul ăsta. Atât celor care l-au produs, cât şi celor care l-au acceptat”, a scris Laviniu Lazar.

Reacţia ministerului

Într-un răspuns pentru MEDIAFAX, Ministerul Turismului susţine că acest clip de promovare include „oraşe cu importante simboluri pentru români, oraşe care întăresc ideea de comuniune într-un context evident de diversitate şi multiculturalitate, precum Constanţa sau Sibiu”.

Clipul de promovare a costat 151.130 de lei (TVA inclus), fiind realizat cu fonduri alocate în cadrul unui proiect realizat în marja Centenarului.

În ceea ce priveşte criteriile pentru selecţia fiecărui oraş în parte, Ministerul Transporturilor transmite că municipiul Alba Iulia a fost ales pentru faptul că este „oraş al Marii Uniri”, iar Sibiul pentru că a deţinut tilul de Capitală Culturală Europeană în 2007 şi este Regiune Gastronomică Europeană în 2019, fiind, de asemenea, reprezentativ pentru regiunea Transilvania.

„Târgu Jiu a reprezentat Oltenia şi datorită sculpturilor lui Constantin Brâncuşi, un simbol al României şi un punct de atracţie pentru amatorii de turism cultural! Constanţa este reprezentativ pentru zona Dobrogei. Emblematic pentru oraşul Constanţa este Cazinoul din centrul istoric şi, de asemenea, au fost evidenţiate şi vestigiile arheologice. Oraşul Iaşi a reprezentat Moldova graţie rolului său important în înfăptuirea Unirii şi datorită obiectivelor sale care îl recomandă ca destinaţie de city-break. Vestul ţării a fost reprezentat de Timişoara şi din perspectiva faptului că va fi Capitala Culturală Europeană în 2021, aspect promovat de ministerul Turismului. Capitala României este oraşul care atrage cei mai mulţi turişti din străinătate, an de an, de aceea nu putea lipsi din clipul de promovare”, se arată în răspunsul Ministerului Turismului.

Ministerul Turismului precizează că va realiza, în cursul anului 2019, încă un film de promovare „în care sunt prezentate noi destinaţii de city-break şi care va pune în valoare potenţialul turistic al destinaţiei România”.

Ministerul Turismului lansează astăzi clipul pentru promovarea turismului cultural și de city break„Clipul va contribui la creșterea notorietății României ca destinație turistică competitivă în privința turismului cultural. Acesta va fi prezentat în cadrul evenimentelor internaționale, precum și prin intermediul unor campanii publicitare și de marketing care vor duce la conturarea României ca destinație pentru pasionații de turism cultural și pentru turiștii care preferă experiențele de tip city-break”, Bogdan Trif, Ministrul Turismului

Gepostet von am Dienstag, 8. Januar 2019

Category: Eroticsextoys
Tags: , ,

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

www.topobzor.info
Meniu
Prin utilizarea serviciilor noastre, vă exprimați acordul cu privire la faptul că folosim module și alte tehnologii similare în scopul îmbunătățirii și al personalizării conținutului nostru.
Accept