Termen de două săptămâni pentru schimbarea vaccinurilor împotriva poliomielitei

Niciun comentariu

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) aminteşte că ţările mai au la dispoziţie două săptămâni pentru a schimba vaccinurile împotriva poliomielitei, de a cărei eradicare omenirea este ”mai aproape ca oricând”, transmite .

Numărătoarea inversă începe duminică, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al programului de eradicare a bolii pentru OMS, într-o conferinţă de presă la Geneva, unde se află sediul organizaţiei.

Au trecut 18 luni de când OMS şi 155 de ţări şi teritorii vizate se pregătesc pentru această mare schimbare, a spus el, citat de AFP.

Pentru a se asigura că tranziţia are loc aşa cum a fost planificat, mii de observatori independenţi vor confirma absenţa vaccinului actual în instituţiile publice şi private şi în locurile de stocare frigorifice.

Poliomielita, boală foarte contagioasă cauzată de un virus care invadează sistemul nervos şi poate provoca paralizia totală în câteva ore, îi afectează în principal pe copiii sub cinci ani.

Poliovirusul sălbatic, din care nu au mai existat cazuri în Africa începând din august 2014, persistă astăzi în Afganistan şi Pakistan, în timp ce boala era endemică în mai mult de 125 de ţări în 1988.

Dintre cele 3 tulpini de poliovirus sălbatic (de tip 1, tip 2 şi tip 3), cea de tip 2 a fost eradicată în 1999.

Infecţiile de vaccin sunt, în cazuri rare, cauzate de un tip de vaccin – vaccinul antipoliomielitic oral trivalent, numit şi vaccin antipoliomielitic oral de tip 2 – care conţine mici cantităţi de virus atenuat, dar viu. Acest vaccin reacţionează în sistemul digestiv şi poate fi transmis prin intermediul apei contaminate cu materii fecale.

Pentru a reduce riscul de infectare cu acest vaccin de tip 2, experţii OMS recomandă ca ţările să folosească de acum o versiune numită “bivalentă” a vaccinului, care nu mai conţine decât tulpini de tipurile 1 şi 3.

“Aproximativ 300 de milioane de doze de vaccin bivalent vor fi utilizate în programele de imunizare de rutină din lume”, a spus purtătorul de cuvânt.

“Suntem mai aproape ca oricând să punem capăt poliomielitei în întreaga lume, motiv pentru care suntem capabili să efectuăm această înlocuire sincronizată”, a declarat la rândul său directorul OMS pentru eradicarea poliomielitei, Michel Zaffran.

sursa: 

Category: Eroticsextoys
Tags: , , , ,

Lasă un răspuns

http://poliv.ua

http://xn--80adrlof.net

best cooler company
Meniu
Prin utilizarea serviciilor noastre, vă exprimați acordul cu privire la faptul că folosim module și alte tehnologii similare în scopul îmbunătățirii și al personalizării conținutului nostru.
Accept