Juniorii UTA-ei, mai buni decât Zăbraniul

Niciun comentariu

„Satelitul” UTA-ei a disputat în această dimineață primul amical de când a aflat că va evolua în eșalonul trei al fotbalului românesc. Înainte de primul fluier al confruntării cu Zăbraniul, Cristi Păcurar, Dan Oprescu și Adi Ungur i-au testat într-un joc școală și pe noii veniți, minus cei trei fotbaliștii francezi, la care s-a renunțat încă de joi.

Împotriva formației lui Pința, „alb-roșii” au început mai bine și Stănilă a reținut cu ceva emoții șuturile de la distanță ale lui Celea și Toma. Replica Victoriei a venit din faze fixe, mai precis din două lovituri libere de pe 16 metri. Mai întâi, Crișan a finalizat puțin pe lângă, iar apoi Cati direct în transversală. În schimb, în minutul 32, utistul Ghiunghiuș a trimis direct la colțul scurt, peste zid, pentru 1-0. Scor la pauză.

Actul secund a debutat cu un șut periculos de Crișan, respins bine de Stanciu. Pe fondul multiplelor schimbări, dar și a celor 35 de grade Celsius, ritmul a scăzut treptat. Nou sositul, Carlos Angyus (Satu Mare, Debrecen) l-a iertat pe Stănilă din 11 metri, trăgând pe direcția acestuia. Șuturile de la semidistanță ale lui Țurcanu și Vasile nu i-au dat multe emoții lui Stănilă, pentru ca la ultima fază Angyus să trimită în plasă, cu latul, din 14 metri, după ce defensiva Zăbraniului a clacat decisiv. Prin urmare, partida (desfășurată pe durata a 70 de minute) s-a încheiat cu succesul „alb-roșiilor”.

Formații:

UTA II: Stanciu – Iova, Celea (46 Silaghi),  Er. Wild (46 D. Lazăr), Varga – Pop (55 Mager), Brănișteanu (46 Ciubotariu) – Moza, Toma (Angyus), Mager (46 Vasile) – Ghiunghiuș (46 Țurcanu).

Zăbrani: Stănilă – Simion (Bakos), Mereuță (Zopota), Avram (Zopota), Topai – Hodan, Cati – Andrei, Crișan, Goț (Achim) – Iorgovan (Olariu).

Arbitru: Vasile Sin

Category: Sport
Tags:

Lasă un răspuns

источник chemtest.com.ua

https://220km.net

Наш полезный портал , он описывает в статьях про www.proffitness.com.ua. Meniu
Prin utilizarea serviciilor noastre, vă exprimați acordul cu privire la faptul că folosim module și alte tehnologii similare în scopul îmbunătățirii și al personalizării conținutului nostru.
Accept