Autoturism căutat de autorităţile din Austria, depistat la Nădlac

Niciun comentariu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat un autoturism marca SKODA OCTAVIA în valoare de 15.000 de euro, căutat pentru furt de autorităţile din Austria.

„În data de 23.02.2017, ora 08.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român Leonid P., în vârstă de 35 de ani, cu domiciliul pe raza municipiului Bucureşti, conducând un autoturism marca Skoda Octavia, înmatriculat în Austria.

În urma verificărilor în bazele de date s-a constatat că mijlocul de transport figurează ca “bun furat“ alertă introdusă de autorităţile de Austria, în 06.02.2017.

Faţă  de  cele constatate, şoferul a declarat că a împrumutat autovehiculul de la o cunoştinţă și nu avea cunoştinţă despre faptul că este căutat de autorităţile din Austria”, spune Mihaela Leş, agent şef adjunct de poliţie.

Mijlocul de transport, în valoare de 15.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.

Category: Arad
Tags: , , , , ,

Lasă un răspuns

profvest.com

トピックの詳細

https://jaamboo.com.ua
Meniu
Prin utilizarea serviciilor noastre, vă exprimați acordul cu privire la faptul că folosim module și alte tehnologii similare în scopul îmbunătățirii și al personalizării conținutului nostru.
Accept